Skip to content

Perfect.

Iunie 20, 2014

Nici macar amintirile nu raman pentru totdeauna cu noi, cel putin nu in forma lor initiala, nope, nu putem pastra nimic neintinat, nemodificat, nici macar o amintire! De ce? Pentru ca fie le vom idealiza maximizandu-le pana la idolatrizare uneori, fie le vom minimaliza dincolo de tot frumosul/uratul din ele in momentul prezentului trecut. Totul se modifica in evolutie sau involutie, conteaza? Conteaza doar in masura in care putem juca respectand si acceptand faptul ca puterea vine din adaptabilitate si nu din tarie, incapatanare, frumos sau mai stiu eu ce, nope, nu conteaza nimic in afara capacitatii tale de a te adapta schimbarii.

Amintirile n-ar trebui lasate sa ne depaseasca prezentul pentru prea mult timp, e poate primul pas spre moarrte atunci cand decidem sa traim intr-un moment ce s-a consumat demult, e ca si cum am reusi sa inventam masina timpului insa cu marea hiba de a ramane blocati pe culoarul timpului, de a nu mai exista practic cu adevarat nicaieri, nici aici, nici dincolo, nici in iad nici in rai, si nici macar in sine pentru ca nimic nu dezintegreaza mai puternic chiar si cel mai al naibii caracter decat curentul din culoarul timpului, decat blocajul in amintirea idealizata a orice si a oricui. Nu e fals, e cat se poate de real, a fost PERFECT, perfectiunea exista in momente, in stari de spirit si implicit in oamenii care traiesc acestea.

Poate ca exista pe pamant o fereastra spre Rai si poate ca uneori ni se mai arata ce-am pierdut prin dragii de Adam si Eva cu mult timp in urma si asta doar pentru a le putea duce suferinta mai departe. Mai e mult pana la Apocalipsa aia, zau?

M-a tras curentu’ dintre fereastra spre Rai si gura de canal a lumii. Groaznica durere, va jur. Groaznic conflict intre frumusetea si fericirea eterne in amintire  si durerea subjugarii la urat la fel de eterna, sa poti cuprinde cu sufletul, cu ochii mintii, sa poti capta 2imagini in acelasi timp ca si cum ochii tai s-ar fi certat, ca si cum Yin si Yang s-au despartit in ochii unui om. Candva, acum niste ani pentru niste zile, Dumnezeu a uitat ca sunt om si mi-a iertat bucata de Eva… ceea ce-a urmat parca e spre a ma face pe mine sa uit, e cel mai crunt antrenament de tortura, de parca ar vrea sa se asigure ca nu voi putea reda niciodata inca o data acea traire.

Offf Doamne, nu pot sa-ti promit c-ar ramane intre noi, ce ramane?! Si ce valoare sa aibe promisiunea unui om care deja te-a tradat atatea mii de ani? In cele mai rele momente ale PERFECT-ului meu eram mai fericita si mai sus decat voi fi in cele mai de extaz moment ale oricarui ALTCEVA. Obisnuinta chimica a suferintei, apropierea karmica a lacrimilor si datoria Evei erau satisfacute pe deplin. Da-mi PERFECTUL meu putred, il prefer devenirii, acceptandu-mi neputiinta de a-i face fata, la fel cum acum niste timp am capitulat in fata PERFECT-ului, nu?! Halal omenire din mine, vis nebun al inconstientei la fel de depline in BUN si in RAU.

 

Image

Anunțuri

From → Uncategorized

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: